luni, 10 august 2009

Plictisitor 100%

Dacă are cineva argumente, sunt dispusă să-mi revizuiesc părerea, dar, aşa cum merg lucrurile până acum, Crin Antonescu, candidatul PNL la prezidenţiale, este mult mai plictisitor decât atunci când era un simplu lider de grup parlamentar. Odată cu instalarea lui în funcţia de preşedinte al PNL, Crin s-a transformat dintr-un politician simpatic, cu replici acide
, într-unul plictisitor, care mestecă aceleaşi vorbe despre schimbare, pe un ton extrem de neconvingător. Discursurile sale politice, altădată savuroase, par a fi concepute acum de oameni care nu şi-l doresc pe Crin nici măcar în turul doi al prezidenţialelor.
Total neproductivă pentru un candidat la preşedinţie este şi atitudinea sanitară a liderului PNL, care evită orice contact direct cu alegătorii. Deoarece au apărut şi critici pe această temă, Crin a scornit şi nişte explicaţii absolut jenante: „Am fost în mijlocul oamenilor, nu stårnesc antipatii şi ostilitate, îmi place să merg la stadion, dar nu şi la pescuit, şi mă simt bine în mijlocul oamenilor. Am însă nişte limite în ceea ce înseamnă tipul de campanie
electorală. Nu îmi place să mă prefac că am chef de dansat sau de băut numai ca să fiu dat la televizor“, s-a justificat Antonescu.

Niciun comentariu: