miercuri, 29 aprilie 2009

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania publica fisele detinutilor politici

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania publică o parte din fişele deţinuţilor politici (fişe matricole penale) din Romania comunistă

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (I.I.C.C.R.) publică fişele deţinuţilor politici. Acestea au o valoare deosebită, atat prin natura informaţiilor oferite, cat şi din perspectiva datelor practice conţinute.
In perioada 1947-1989, penitenciarele şi coloniile de muncă ale Romaniei au reprezentat locurile unde au fost deţinute zeci de mii de persoane a căror singură vină a fost faptul că nu erau de acord cu noua ordine politică şi socială impusă de Partidul Comunist Roman.
Aceşti oameni au intrat intr-un sistem penitenciar care ii considera chiar mai periculoşi decat răufăcătorii de rand, fiind supuşi tuturor rigorilor administrative, dar suferind in plus
datorită stigmatului de deţinut politic. Fiecărui deţinut politic i s-a intocmit cel puţin o fişă matricolă penală. Fişele de penitenciar/fişele matricole penale cu menţiuni specifice au fost păstrate in arhiva
Direcţiei Generale a Penitenciarelor (astăzi Administraţia Naţională a Penitenciarelor) şi centralizate la penitenciarul Jilava.
O fişă de penitenciar avea o formă tip, care a variat in funcţie de perioada in care deţinuţilor li s-a intocmit fişa, de fapt o coală cartonată, cu rubrici atat pe faţă, cat şi pe verso. Pe langă datele de identificare ale fiecărei persoane (numele, prenumele, data naşterii, locul naşterii, părinţii şi domiciliul) şi cele administrative legate de condamnare (fapta şi descrierea pe scurt a acesteia cu articolul aferent, mandatul de arestare, hotărarea judecătorească, durata şi felul pedepsei), există şi o serie de menţiuni caracteristice situaţiei de deţinut politic (ocupaţia, averea, originea socială şi apartenenţa politică). Cea mai importantă caracteristică a acestor fişe este impărţirea datelor deţinutului intre perioada de dinainte şi perioada de după instalarea regimului de "democraţie populară".
Menţionăm că articolele pe baza cărora au fost arestate şi condamnate aceste persoane fac parte din mai multe variante ale Codului penal comunist.
Cele mai frecvente fapte pentru care aceste persoane au fost condamnate sunt:
Art. 193/I: activitate
contra clasei muncitoare - era vorba despre un articol secret, cuprins in decretul nr. 62/1955 şi nepublicat, a cărui caracteristică era sfera foarte largă de cuprindere, aici putand fi incadrate orice fel de acuzaţii. In genere, se folosea pentru cei care nu puteau fi incadraţi articolelor din Codul Penal. In Codul Penal propriu-zis, art. 193 făcea parte din Secţiunea I ("Inaltă trădare") a Capitolului I ("Crime şi delicte contra siguranţei exterioare a statului");
Art. 207: crimă de surpare a ordinii constituţionale - "Acela care săvarşeşte acte violente in scop de a schimba forma constituţională a Republicii Populare Romane, precum şi acela care instigă pe locuitori de a se ridica in contra puterilor constituţionale ale Republicii, comite crima de surpare a ordinei constituţionale şi se pedepseşte cu detenţiune grea dela 5 la 10 ani şi degradare civică dela 3 la 5 ani";
Art. 209: crimă de uneltire impotriva ordinii sociale - "faptul de a propovădui prin viu grai schimbarea formei democratice de guvernămant a Statului", "faptul de a face propagandă pentru răsturnarea in mod violent a ordinei sociale existente in Stat", "faptul de a constitui sau organiza asociaţii secrete cu scopul arătat la alineatul precedent, fie că au ori nu caracter internaţional", "faptul de a lucra prin mijloace violente, pentru a produce teroare, teamă ori desordine publică, cu scop de a schimba ordinea economică sau socială din Romania", "faptul de a intra in legătură cu vreo persoană sau asociaţie cu caracter internaţional din străinătate sau din ţară, in scopul de a primi instrucţiuni sau ajutoare de orice fel pentru pregătirea unei răsturnări a ordinei democratice a statului", "faptul de a ajuta, in orice mod, o asociaţiune din străinătate sau din ţară, care ar avea de scop să lupte contra ordinei economice sau sociale din Romania", "faptul de a se afilia sau deveni membru al vreunei astfel de asociaţii", "cei care iniţiază, organizează, activează sau participă la organizaţiuni de tip fascist, politice, militare sau paramilitare" şi "cei care, fără a fi membri ai unor astfel de organizaţii, fac propagandă sau intreprind acţiuni in favoarea acelor organizaţiuni, a membrilor lor sau a scopurilor urmărite de ele". Aceasta a fost cea mai răspandită incadrare care li s-a aplicat celor condamnaţi pentru delicte politice.
Art. 228: omisiune de denunţ - "Acela care, avand cunoştinţă despre un complot sau despre pregătirea crimei prevăzute de art. 207, omite să denunţe aceasta, cand era incă timpul de a se impiedeca consumarea faptului, comite delictul de omisiune a denunţării complotului şi se pedepseşte cu inchisoarea corecţională dela 1 la 2 ani";
Art. 267: trecerea frauduloasă a frontierei - "Acela care intră sau iese din ţară prin alte locuri decat acele destinate trecerii călătorilor, sau chiar prin acestea dar in ascuns, comite delictul de trecere frauduloasă a frontierei şi se pedepseşte cu inchisoare corecţională dela 3 la 10 ani şi amendă dela 4.000 la 40.000 lei. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi aceluia care a inlesnit trecerea frontierei in condiţiile de mai sus".
Art. 284: favorizarea infractorului - "Acela care, fără să fi avut o inţelegere prealabilă cu autorul sau complicele, inainte de comiterea infracţiunii, dă ajutor sau protecţie acestora, pentru a eluda sau zădărnici cercetările sau alte acte de procedură ale autorităţilor, ori pentru a se sustrage de la acestea sau de la executarea pedepsei".
Art. 325: răspandire de manifeste sau publicaţii interzise - "Faptul de a produce, vinde sau distribui scrieri, desemne ori imprimate declarate ilicite printr-o hotărare judecătorească definitivă. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi aceluia care introduce, reproduce, vinde ori distribuie scrieri, desemne ori imprimate străine a căror introducere in ţară a fost interzisă de autoritatea in drept".
Art. 327: instigare/agitaţie publică - "Acela care, prin orice mijloace, instigă direct publicul la nesupunere către legi sau către autorităţile constituite. De asemenea, constituie delictul de instigare publică şi simplul fapt de a indemna publicul, prin orice mijloace şi in mod direct la săvarşirea vreunei crime sau delict. Oricine, prin orice mijloace, va intreprinde sau va incerca să intreprindă o acţiune impotriva formei de guvernămant democratice, precum şi oricine, prin orice mijloace, va agita sau va incerca să facă agitaţiuni din care ar putea să rezulte un pericol pentru siguranţa Statului se va pedepsi dela 5 la 10 ani inchisoare corecţională".
Pe langă persoanele condamnate sub regimul codului penal din perioada cat secretar general al P.M.R. a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, există şi un număr semnificativ de persoane condamnate sub imperiul unui nou Cod Penal, cel adoptat in 1968. Deşi puţine comparativ cu numărul celor condamnaţi politic in perioada anilor '50-'60, aceste condamnări sunt importante prin insăşi existenţa lor, care contrazicea afirmaţiile regimului cum că nu ar mai exista deţinuţi politici. Există mai multe precizări in Codul Penal din 1968, care practic recunosc abuzurile legale care se făceau sub imperiul codurilor anterioare.
In primul rand, este vorba de deosebirile faţă de variantele vechi, arata IICCR:
Noul cod "nu mai prevedea o impărţire a pedepselor in pedepse de drept comun şi pedepse politice".
De asemenea, "prevedea o singură pedeapsă privativă de libertate denumită inchisoare, faţă de patru asemenea pedepse cate existau in codul penal anterior (munca silnică, temniţa grea, detenţiunea şi inchisoarea corecţională)".
Dar cea mai importantă precizare, sub aspectul caracterului represiv politic al regimului de democraţie populară, afirmă că "in noul cod penal a fost introdusă prevederea, care nu se găseşte in codul anterior, potrivit
căreia executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să injosească persoana condamnatului".
Cat priveşte incadrarea juridică propriu-zisă a faptelor cu caracter politic, incepand cu anul 1968, aceasta se făcea la Titlul I al Părţii Speciale a noului cod, intitulat "Infracţiuni contra securităţii statului" (art. 155 - 173). Două erau direcţiile pe care mergea pedeapsa politică sub noul cod penal: in primul rand art. 166 ("Propagandă impotriva oranduirii socialiste") şi apoi seria articolelor 155-157, care se refereau la trădare, iar sub incidenţa lor puteau să cadă cei care intrau in orice fel in contact cu cetăţeni străini. Cea mai elocventă formulare, privită din perspectiva codurilor penale anterioare şi in spiritul acestora, se găsea la art. 166:
"Propaganda cu caracter fascist săvarşită prin orice mijloace, in public, se pedepseşte cu inchisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Propaganda sau intreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea oranduirii socialiste, sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, se pedepseşte cu inchisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."
O parte importantă din totalul acestor fişe sunt alcătuite pe numele unor persoane care au fost internate printr-o simplă decizie administrativă a Ministerului Afacerilor Interne, motiv pentru care, in cazul acestora, textele de lege nu au decat o relevanţă orientativă. In cazul lor se vădeşte cel mai bine caracterul regimului comunist, care urmărea in primul rand eliminarea prin orice mijloc a adversarilor ideologici.
Pe langă aceste fişe, I.I.C.C.R. publică şi fişele matricole ale persoanelor care au fost executate in perioada regimului comunist. Aici s-a făcut o impărţire a fişelor intre cele ale deţinuţilor de drept comun executaţi şi cele ale deţinuţilor politici executaţi.
De asemenea, se poate găsi o listă cuprinzand fişele a 35 de personalităţi cunoscute publicului larg, care au trecut prin detenţia comunistă. Este vorba mai ales de oameni politici aparţinand perioadei interbelice, dar şi postcomuniste, oameni de cultură, luptători anticomunişti şi disidenţi binecunoscuţi, prelaţi ai diferitelor confesiuni şi chiar foşti comunişti căzuţi in dizgraţia regimului. In ordine alfabetică, aceste persoane sunt următoarele: Arşavir Acterian, Vasile Aftenie, Aurel Aldea, Valeriu (Bartolomeu) Anania, Maria Antonescu, Constantin Argetoianu, Petre Arnăuţoiu, Toma Arnăuţoiu, Gheorghe Arsenescu, Nicolae Balotă, Petre Mihai Băcanu, Ioan Bălan, Ecaterina Bălăcioiu, Oliviu Beldeanu, Aurelian Bentoiu, Mişu Benvenisti, Aristide Blank, Matei Boilă, Gheorghe Boldur-Lăţescu, Constantin (Bebe) Brătianu, Gheorghe Brătianu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Mircea Cancicov, Dumitru Caracostea, Nicolae Carandino, Virgil Carianopol, Victor Cădere, Radu Campeanu, Tit Liviu Chinezu, Decebal Zelea-Codreanu, Lena Constante, Constantin Titel-Petrescu, Corneliu Coposu, Nichifor Crainic şi Gheorghe Cristescu-Plăpumaru. Această secţiune are ataşate cateva scurte biografii ale acestor personalităţi.
Experţii I.I.C.C.R. au luat in calcul numai fişele matricole penale găsite in arhiva A.N.P., care se află la Penitenciarul de Maximă Securitate Bucureşti-Jilava, cat şi pe cele găsite in arhiva Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Cluj. Toate acestea au fost fotocopiate şi prelucrate incepand cu luna aprilie 2007.
O altă precizare importantă se referă la faptul că fondul cu fişele de deţinuţi politici a fost fotocopiat şi prelucrat integral, aşa cum a fost găsit in arhiva ANP, motiv pentru care intre aceste fişe se pot găsi şi numele unor foşti demnitari sau torţionari comunişti, ajunşi ulterior in dizgraţia regimului.
Datorită volumului extrem de mare de documente, pană in prezent au fost prelucrate complet numai fişele deţinuţilor ale căror nume incep cu literele A, B şi C, cat şi fişele deţinuţilor executaţi in perioada regimului comunist. Numai la aceste prime trei litere, volumul aproximativ de fişe este de 28.000, in urma prelucrării acestora rezultand un număr de aproximativ 18.880 de deţinuţi. De asemenea, trebuie să facem precizarea că numele sub care au fost prelucrate fişele nu conţin diacritice, datorită problemelor de ordin tehnic care ar fi apărut in această eventualitate. Toate documentele
sunt reproduse pe site-ul I.I.C.C.R. exact aşa cum au fost găsite in arhiva A.N.P.
Fisa matricola penala a Mariei Antonescu - soţia mareşalului Ion Antonescu.
Prima oară a fost arestată imediat după 23 august 1944 şi reţinută pană după procesul mareşalului, o perioadă in U.R.S.S., la inchisoarea Lubianka a N.K.V.D.-ului şi apoi la inchisoarea militară Malmaison din Bucureşti. A fost arestată a doua oară in 1950 cu adresa nr. 41798/50 şi internată prin decizia administrativă nr. 334/951 la inchisoarea de femei Mislea cu o pedeapsă de 24 de luni. Ulterior, durata internării a fost majorată cu 60 de luni prin decizia nr. 559/953, pedeapsa trebuind să expire la 10 august 1958. In 27 octombrie 1954 a fost ridicată de către Securitatea Regiunii Bucureşti pe baza unui ordin de predare a sa către M.A.I. şi depusă cu domiciliu obligatoriu in Bărăgan, unde a şi murit in 1964.

Niciun comentariu: